Archive for Iulie 2009

Supa de rosii

31 Iulie 2009

4 portii – 30 minute
supa-de-rosii-copy
1kg rosii bine coapte; 1 leg. frunze de telina; 4 linguri orez; 1 lingurita chimen; 1 ceapa; 1 lingura miere; 2 linguri ulei de masline; ± sare, piper
Fierbeti orezul in 500ml apa cu sare. Cand orezul s-a inmuiat, adaugati rosiile pasate sau macinate cat mai marunt, (eventual, trecute printr-un blender sau o masina de tocat). Adaugati chimenul si lasati sa fiarba la foc potrivit. Caliti ceapa tocata marunt in ulei si când incepe sa se ingalbeneasca, adaugati mierea si putina apa, amestecati si turnati amestecul in oala cu supa. Mai fierbeti 10 minute si opriti focul. Presarati frunze de telina tocate inainte de a servi supa. Puteti sa adaugati crutoane prajite inainte de servire. (Daniel Petre)

Anunțuri

Placinta cu branza

30 Iulie 2009

6 portii – 75 minute
Placinta cu branza
500g aluat de tarte sau foitaj; 300g branza de vaci; 100g telemea sarata; 4 oua; 2 linguri unt; 1 lingura faina; 1 leg. ceapa verde; 1 leg. usturoi verde; 100ml smantana; ± sare, piper
Ungeți cu unt o tava si întindeți o foaie din jumatate de aluat. Amestecați branza de vaci cu telemeaua rasa, 3 oua batute, verdețurile tocate marunt si smantana. Intindeți amestecul peste foaia din tava. Deasupra întindeți a doua foaie de aluat. Ințepați-o din loc în loc cu o furculița si ungeți-o cu ou batut. Coaceți tarta la foc potrivit. Lasați-o la racit puțin înainte de taiere. (Daniel Petre)

O poveste „inghetata“ din Extremul Orient

30 Iulie 2009

Înghetata este un aliment sanatos si nutritiv care, în mod traditional se consuma în cantitati mai mari în lunile calde ale anului si care completeaza în mod fericit orice meniu, oricât de sofisticat ar fi el. Înghetata reprezinta o sursa comoda de energie, pentru ca este bogata în proteine si vitamine, ceea ce o face sa fie indicata mai ales în alimentatia copiilor si a batrânilor.
istoria inghetatei
„Bunica înghetatei“
„Bunica înghetatei“ s-a nascut în China, cu peste doua mii de ani în urma. Era pregatita din orez bine fiert în lapte, cu multe arome. Compozitia era pusa apoi la racit în zapada. De altfel, multe din dulciurile traditionale chinezesti aveau în compozitia lor sucuri si fructe înghetate, cu sau fara lapte. În niste carucioare speciale, vânzatorii de dulciuri îsi carau marfa mai ales pe drumul Pekinului, vesnic aglomerat.
Din Extremul Orient, reteta amestecului de lapte cu fructe înghetate a fost adusa, de catre vestitul calator Marco Polo, si în Europa, în Italia, de unde s-a raspândit apoi în toate tarile. Si la nunta Caterinei de Medicis cu Henri al II-lea al Frantei, care a avut loc în 1533, oaspetilor li s-a servit, printre alte rafinamente culinare, si un desert înghetat, un fel de crema dulce cu multe fructe. În vremurile acelea înghetata era doar pentru bogati, fiind foarte scumpa, din cauza dificultatilor legate de conservarea ghetii pe timpul verii. Dar, pe la 1560, un doctor spaniol, Blasius Villa Franca, ce traia la Roma, a descoperit ca, daca se adauga anumite saruri în zapada sau gheata, alimentele se congeleaza mult mai rapid. Descoperirea a dus la marirea si diversificarea productiei de înghetata, dar si la raspândirea ei în toate tarile Europei.
„Hokey-Pokey“
Emigrantii italieni au dus, în secolul al XIX-lea, înghetata pâna în America. Ei erau cunoscuti sub numele de „hokey-pokey“, care vine de la „ecco un pocco!“ („ia putin!“), chemarea cu care ei se adresau cumparatorilor. În Tarile Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima data la curtea lui Constantin Brâncoveanu. Domnitorul, ale carui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curti renascentiste, avea chiar un ghetariu sapat în pamânt si un slujitor care se îngrijea ca întotdeauna în „legnita“ (ghetarie) sa fie sorbeturi, apa, fructe si vin, creme înghetate si siropuri groase pentru ospetele domnesti. Pe la 1810, Consulul Angliei la Bucuresti, W Wilkinson, nota în Însemnarile sale zilnice ca: „la nordul orasului exista un loc numit Helesteu, un lac la vreo mila departare de oras (…) unde este o cafenea în care se pot cumpara înghetate si alte racoritoare.“ Si la Iasi, în casele logofatului Constantin Bals, în camere pline cu buchete de flori, doamnele timpului luau cafea, înghetata si siropuri, în timp ce domnii jucau carti, „whist“ sau „boston“.
În loc de epilog
Profesorul si ziaristul francez Ulysse de Marsillac nota în „Ghidul calatorului prin Bucuresti“: „Hotarât lucru, cel care a construit capitala acestei tari frumoase pe un loc atât de uricios n-a avut în sufletul lui nici un strop de poezie si nici macar simt artistic, dar nimic nu poate rivaliza cu înghetata care se poate mânca la cofetaria fratilor Capsa, ce-au studiat la Paris, cu celebrul maestru al artei culinare, Boissier.“
Astazi, cele mai bune inghetate pot fi mâncate in Bucuresti, la cofetariile si restaurantele deschise de italieni. Astfel, italienii n-au fost doar „carausii“ inghetatei in lumea intreaga, ei sunt si cei mai priceputi maestri in prepararea acestui deliciu rece.
info bpt:
În acelasi mod se prepara înghetatele de ciocolata, cafea, cacao, adaugând în compozitie aromele dorite, bucati de ciocolata, cafea sau cacao, în concentratia dorita.
Pentru a prepara înghetate de fructe, în înghetata de vanilie se pot adauga fructe mixate sau taiate numai în bucati potrivite, siropuri, sosuri sau jeleuri de fructe. Se pot folosi si fructele luate din dulceturi.
Înghetatele preparate cu lapte în amestec cu smântâna sau frisca sunt mult mai bune la gust. Smântâna proaspata si frisca se adauga numai la sfârsit, dupa ce compozitia cu lapte a fiert si s-a racit.
Pentru a obtine înghetate cu un gust mai deosebit, adaugati în compozitia de baza infuzii concentrate de menta sau cimbrisor salbatic.
Înghetate rafinate se obtin daca se adauga în compozitia de baza lichioruri parfumate, coniac sau whisky în amestec cu nuci si alune prajite.
Este foarte important modul în care se servesc înghetatele. Decorarea cupelor se face cu fructe proaspete, frisca, siropuri, bucati de ciocolata, frunze de menta, piscoturi, nuci etc
(Delia Enescu)

Istoria salamului de Sibiu

29 Iulie 2009

Povestea salamului de Sibiu începe, ca orice poveste, cu ‘’A fost odata’’… asadar, au fost odata trei frati nascuti în Italia, Fratii Dozzi, Filippo, Antonio si Giuseppe. Erau oameni mândri si harnici, dornici sa-si faca un rost. Nu se stie prea bine cum au ajuns ei pe Valea Prahovei, poate au venit în tara o data cu pietrarii de la Greci, din Dobrogea, sau, poate, cu cei de pe la Bicaz. Oricum, le-a placut Sinaia mult si au ramas aici cu familiile lor cu tot. Au cumparat, pe la începutul veacului trecut, pe la 1910, o cladire mai mare care adapostea un restaurant, un depozit de vinuri si un hotel. În aceasta cladire au înfiintat cei trei italieni „Fabrica de salam Filippo Dozzi“ si aici a început fabricarea salamului de Sibiu, care a ajuns foarte curând pe mesele cele mai simandicoase, fiind considerat, de la bun început, un produs de lux. În primii ani fabrica a avut o activitate restrânsa, care s-a extins pe masura ce s-a acumulat capital. Prin 1938, de exemplu, se produceau deja aproape 100 tone de salam de Sibiu. De când fabrica a fost preluata de firma’’Angst ‘’si productia, si calitatea produselor au crescut simtitor.
De unde numele de „salam de Sibiu“?
salam sibiu
La început, în fabricuta de la poalele Bucegilor lucrau sasi care erau de prin partea Sibiului iar materia prima era adusa din fostele judete Târnava Mica, Târnava Mare si Sibiu. Se pare ca aceasta este sursa numelui. Oricum, pe vremea aceea un salam asemanator salamului de Sibiu se fabrica si in Ungaria si in Italia. La noi, cred ca e vorba totusi de traditia saseasca a mezelurilor care a preluat si din traditia autohtona, dar si din ceea ce au adus italienii.
În Sinaia conditiile climaterice erau proprii desfasurarii procesului de productie si în muntii Bucegi se gaseau pesteri care asigurau conditiile necesare maturarii optime a salamului. Adica pesterile respective aveau umiditate de 80-90% si temperatura pozitiva mai mica decât 15 ˚C pe toata durata anului, asigurând astfel conditiile optime dezvoltarii sporilor de mucegai nobil, Penicillium nalgiovensis, care produce maturarea produsului în timp, prin fermentarea unor glucide, lipide si proteine. În acea perioada erau necesare aproximativ 6-9 luni pentru încheierea maturarii, de aceea, acest produs era greu de gasit si era exclusiv destinat meselor oamenilor înstariti.
salam depozit
Astazi, în fabrica Salsi Sinaia, faza de uscare–maturare se desfasoara în depozite prevazute cu schimbatoare de caldura legate la dispozitive automatizate de reglare a caldurii si umiditatii, iar timpul de maturare s-a redus considerabil, acum fiind necesare doar 3 luni pentru ca produsul sa fie gata de consum. In fabrica exista si un laborator în care se urmaresc, din punct de vedere fizico-chimic si bateriologic, toate etapele de preparare a produselor.

O data cu dezvoltarea tehnologiilor, salamul de Sibiu a început sa se produca si în alte zone ale tarii dupa retete asemanatoare.

În Europa salamurile crude uscate sunt cunoscute de mult timp. În Italia exista un produs similar salamului de Sibiu care contine si carne de vita pe lânga cea de porc. A început fabricarea în cantitati mari si în SUA, în ultimii 25 de ani, în timp ce în Asia si Africa acest tip de produs este necunoscut, lucru probabil datorat, în mare masura climei, dar si religiei musulmane care nu permite consumul de carne de porc.
Foarte multa lume traieste cu ideea ca Salamul de Sibiu se face cu carne de cal. Salamul de Sibiu contine carne de porc, mai exact carne de scroafa batrâna (de preferinta rasa Mangalita) si slanina tare, alaturi de sare, piper, usturoi si alte mirodenii cu rol în dezvoltarea aromei binecunoscute a produsului. Totusi, orice “legenda” are un sâmbure de adevar. Adevarul este ca la începuturi se folosea intestinul de cal pentru formarea batoanelor de salam, pentru ca acesta asigura conditiile cerute de procesul tehnologic, permitând dezvoltarea sporilor de mucegai nobil. Astazi se folosesc membrane speciale care participa si ele la optimizarea procesului tehnologic.
Afumarea produselor se face exclusiv cu fum de lemne de fag, care asigura o culoare si o aroma deosebite.

Salamul de Sibiu face parte din categoria salamurilor crude uscate care în cursul procesului tehnologic nu sufera tratamente termice (cum ar fi fierberea), maturarea lor facându-se pe seama mucegaiului nobil care este însamântat pe suprafata externa a membranei salamului.
Acest mucegai este reponsabil în cea mai mare parte de conservarea produsului, dar mai ales de aroma, gustul si culoarea specifice si, în acelasi timp, unice ale produsului.
Maria Cristina Buzas
sfaturi BpT
Nu cumparati batoane de Salam de Sibiu care au mucegaiul patat. Înseamna ca a fost depozitat in conditii improprii.
Salamul de Sibiu se pastreaza in frigider infasurat in hârtie.
Ca sa simtiti din plin gustul salamului de Sibiu, taiati-l in felii cât mai subtiri. Taiat in felii groase isi pierde savoarea.
Cea mai simpla reteta: sandvis din pâine prajita, unsa cu unt, cu felii de Salam de Sibiu.
Info BpT
Nemtii din comuna Kogalniceanu, judetul Constanta, fabricau intre cele doua razboaie mondiale un salam, numit „Sasarman“, care, spun cei care l-au gustat, era asemanator la gust cu salamul de Sibiu.

BRAVO AVOCADO!

29 Iulie 2009

V-ati intrebat poate, „cu ce se mananca“ un AVOCADO – acest fruct ciudat aparut de ceva vreme in rafturile supermarket-urilor din Romania. Cum pretul este in jur de 7 lei bucata(!), iar la un kilogram intra cam 5-6, veti spune ca nu este tocmai ieftin. Daca o sa cititi acest articol o sa vedeti ca nu este nici foarte scump. De ce? Nu aveti nevoie de un kilogram ca sa-l preparati. Uneori, pentru mai multe portii, ajunge si un sfert de fruct!
Avocado
Cand spaniolii au gustat prima data dintr-un fruct de AVOCADO, nu aveau de unde sa stie ca fructul era cultivat la tropicele Lumii Noi de mai bine de 7.000 de ani. De atunci si pana in ziua de azi fructul si-a pastrat nestirbita reputatia de afrodisiac masculin. De altfel, AVOCADO deriva din cuvantul ahuacatl care in limba azteca inseamna, scuzati, testicol.
Primii „cuceritori“ care au cultivat acest fruct au fost fermierii californieni, in jurul anului 1870. Astazi el este cultivat intens in Israel, Australia si Africa. Unii spun ca este fruct, altii ca-i leguma. Daca creste in pom am fi tentati sa-l trecem la fructe. Oricum, este foarte ciudat. Cand este rupt din pom AVOCADO pierde aproape tot zaharul, spre deosebire de alte fructe. Deasemenea, continutul de apa abia daca ajunge la 70%, in timp ce toate celelalte fructe se situeaza undeva pe la 95-98% apa. Acest continut scazut ii da pulpei o consistenta cremoasa, untoasa – de altfel, o sa vedeti, se poate manca si intins pe paine.
Cu cel mai mare continut de proteine dintre toate fructele, cu mai mult potasiu decat banana si cu un depozit urias de vitamine (A, B, C, E) si minerale, AVOCADO este o importanta sursa de sanatate.
Astazi se cultiva mai mult de 500 de varietati de AVOCADO, toate provenind din cele trei varietati majore: mexicana, guatemaleza si indiana.
La noi se importa doi din cei mai aromati hibrizi: HASS si FUERTE.
HASS – este oval si dupa ce este cules se transforma in vanat inchis.
FUERTE – are forma de para, si isi mentine coaja verde si dupa ce e recoltat.

PREGATIREA PENTRU GATIT
Taiati fructul longitudinal in jumatate pana ce cutitul atinge „nuca“ din mijloc;
Rotiti cu grija cele doua jumatati pana se desprind;
Scoateti „nuca“ cu varful cutitului;
Cojiti pielita incepand de la codita;
Daca nu il gatiti imediat, stergeti cu o felie de lamaie suprafetele si impachetati jumatatile in folie de plastic pentru a evita oxidarea si decolorarea.

Inghetata de avocado si kiwi
2 portii – 30 minute + 4 ore la frigider
Inghetata Avocado
4 kiwi, marime medie, bine coapte
1/4 AVOCADO copt, fara pielita
2 lingurite suc de lamaie proaspat stors
3/4 cana lapte
3/4 cana zahar tos
200 g frisca sau smantana nefermentata (dulce)
Taiati kiwi in jumatate si scobiti miezul cu o lingurita pentru ca sa nu va mai chinuiti cu jupuitul pielitei. |nlaturati mijlocul alb. Cu mixerul sau cu blenderul faceti un piure din toate miezurile- trebuie sa va iasa cam trei sferturi de cana..
Frecati sfertul de AVOCADO cu sucul de lamaie. Trebuie sa va iasa cam un sfert de cana (50ml). Adaugati la piureul de kiwi.
Intr-o oala fierbeti laptele impreuna cu zaharul, amestecand pina se dizolva zaharul. Laptele se fierbe un minut. Luati laptele de pe foc si adaugati piureul de fructe. Lasati la racit si apoi la congelator minim 4 ore. Cel mai bine este s-o lasati toata noaptea. (Razvan Cucui)

Ciorba taraneasca de vacuta

28 Iulie 2009

10 portii – 120 minute
ciorba taraneasca de vacuta copy
500g piept de vita; 1,5kg rasol de vita; 3 cepe; 2 morcovi; 1 radacina patrunjel; 1 radacina pastarnac; 1 telina mica; 500g cartofi; 500g rosii; 2 ardei grasi; 400g taitei de casa; 3 oua; 1 l bors proaspat; 1 leg. patrunjel; 1 leg. leustean; ± sare, piper

Curatati rasolul si pieptul de vita de pielite, tendoane si eventuale aschii de os, spalati-l, apoi pieptul taiati-l in bucati potrivite. Rasolul lasati-l intreg. Puneti carnea la fiert intr-o oala mare in 4 l apa cu sare. Ideal ar fi sa o puneti la fiert intr-o oala sub presiune, astfel economisiti timp. Curatati, spalati si taiati in cubulete, ceapa, morcovul, radacina de patrunjel, pastarnacul si telina. Puneti-le in oala cu ciorba cand carnea este pe jumatate fiarta. Scoateti rasolul din oala in care a fiert, curatati carnea de pe os si taiati-o in bucati potrivite, apoi puneti-o din nou in oala.Curatati cartofii si ardeiul gras, spalati-i si taiati cartofii in bucati mai mari, iar ardeii grasi in cubulete. Rosiile opariti-le, curatati-le de pielita si taiati-le in cubulete. Cand carnea este pe trei sferturi fiarta, adaugati cartofii, ardeiul gras, rosiile si taiteii de casa. Potriviti de sare si piper si mai lasati ciorba sa fiarba la foc potrivit inca 20-25 de minute.La sfarsit, puneti borsul fiert separat si cate o jumatate de legatura de patrunjel si leustean, tocate marunt. Adaugati ouale batute bine si amestecate cu 4-5 linguri de zeama din oala.La sfarsit, puneti borsul fiert separat si cate o jumatate de legatura de patrunjel si leustean, tocate marunt. Adaugati ouale batute bine si amestecate cu 4-5 linguri de zeama din oala. (Daniel Petre)

Uleiuri de masline. Or mai fi virgine?

27 Iulie 2009

V-ati intrebat vreodata de ce majoritatea uleiurilor de masline din comert – mai ales cele virgine – zgarie si ustura pe gat? Sau nu stiati ca nu trebuie sa zgarie si usture?! (Am vazut pe o eticheta scris cu tupeu ca are un gust „usor picant”) Ei bine, sa va spun… Uleiul de masline care zgarie/ustura are aciditate peste 1%. Adica este de slaba calitate. Uleiurile superioare au de la 0,8% in jos. Stati linistiti, ca nu o sa gasiti aciditatea trecuta pe nici o eticheta de la supermarket. Eu, cel putin, nu am vazut. Afara cred ca e obligatoriu. Dar la Romania merge! Ca nu stie taranii!
Olivier & Co vinde ulei care nu te zgarie pe gat. Preturile, cand am fost eu, erau ca in Franta. Le-am verificat. In general, la produsele alimentare, preturile la noi sunt mult mai mari ca la ei.
OliviersCo

Creveti in sos de smantana

27 Iulie 2009

2 portii – 20 minute
Creveti

250g creveti decorticati prefierti; 50g unt; 1 lingura amidon; 200ml lapte; 200g smantana; 1 lamaie; 2 galbenusuri; 1 catel de usturoi; 1 leg. marar; ± sare, piper

Topiti intr-o tigaie untul si prajiti in acesta crevetii, la foc mic, circa 2-3 minute. Adaugati amidonul si dupa 1 minut puneti laptele, turnandu-l cate putin si amestecand incontinuu. Adaugati catelul de usturoi, intreg si zeama de la jumatate de lamaie. Potriviti de sare si piper, acoperiti cu un capac si lasati sa fiarba la foc mic 5 minute. La final, luati tigaia de pe foc, adaugati smantana amestecata cu galbenusurile si mararul tocat marunt. Omogenizati bine si serviti preparatul cald, ornat cu feliute de lamaie si marar. (Daniel Petre)

Alb si Negru in New York. Londel’s Super Club

26 Iulie 2009

Post dedicat prietenului meu Ioan T Morar
StatuiaLibertatii
Mai 2007. Reveneam in Statele Unite dupa 15 ani. Ceva se schimbase in New York, sau vedeam eu orasul cu ochii maturitatii? Aveam sa ma dumiresc…

Despre Harlem, cartierul situat in Nord-Vest-ul insulei Manhattan, mi se spusese in ’92 ca este una din zonele in care “nu ai ce sa cauti”. “Nici macar ziua!”. “E un cartier de negri!” Astazi, Harlem-ul este un loc sigur. Un cartier in care vin albii din nou la cluburi. Lucrurile s-au schimbat radical…

Fostul orasel olandez Nieuw Harlem a fost botezat in 1658 dupa orasul omonim din Olanda, de catre primul sau guvernator Peter Stuyvensant – “Omul care a fondat New York-ul” daca ar fi sa ne luam dupa sloganul tigaretelor care ii poarta numele. Pana in al II-lea Razboi Mondial, orasul devenit cartier, era detinut exclusiv de albi. Servitorii negrii, locuiau si ei tot aici, de cateva generatii – insa doar prin mansarde si demisoluri. Paradoxal, in anii ’30, in cluburile in care performau varfurile miscarii culturale Afro-Americane cunoscuta in epoca drept ”The New Negro Movement” si devenita mai tarziu “Harlem Renaissance”, negrii nu aveau acces in calitate de consumatori. Prestatori da, erau chiar foarte apreciati. Adica, in vestitul Cotton Club, tanarul Duke Ellington avea voie doar sa mangaie claviatura pianului, nu si sa stea la masa cu proprii fani albi.
Dupa razboi, situatia s-a rasturnat…
coadaTaxi
Cu taximetristul, care ne luase de la coada din Madisson Square Garden, am ajuns repede la politica externa. Alunecam pe langa Central Park, West Avenue, urcand spre up-town. Soferul era un distins domn libanez – refugiat, nu emigrant! – usor trecut de varsta pensionarii. Cu singuranta, over-qualified pentru “trasul de covrig”. Cu trasaturi meridionale. semana cu unchiul meu grec. Parea sa fi fost un economist sau vreun profesor de liceu. De matematica. Ca nenea Didi. Pe drum m-a chestionat despre “traditionalul parteneriat” romano-sovietic, un subiect care nu-i era deloc strain domnului ‘profesor’. Incerca sa-l vada prin prizma celui libanezo-iordanian – un “parteneriat” similar, dupa parerea lui, care abia trecuse printr-un nou punct de inflexiune. Stia de momentul 1968! La coborare, l-am intrebat cu ce e mai bine sa ne intoarcem. Ne-a recomandat sa iesim in strada si sa facem cu mana la un taxi. “Si daca e negru, o sa fie bucuros sa duca niste albi in oras” Deci ceva, ceva, tot a mai ramas… La modul ironic, dar a ramas.
Cand ma extrageam din masina, dom’ ‘profesor’ mi-a dat lovitura de gratie: “Hristos anesti!” Era crestin batranul. Copt, probabil. Aproape ortodox… Avea dreptate, pana la Inaltare asa trebuie sa se salute crestinii intre ei – cu “Cristos a inviat!”. Chiar si in greceste. O secunda, m-am gandit cum sa-i raspund in engleza: “It’s true, He has came to life!”? Ar fi sunat ca dracu’ (Doamne iarta-ma!) “Hristos anesti!” i-am raspuns si ne-am strans mainile reciproc. Parca eram doi credinciosi care s-au intalnit intamplator in orasul napadit de divoli…
GrafittiDiavol
Pagano-americanii mei care au coborat din spate, sotia mea Laura si Lumi & John, verii mei din America, m-au intrebat contrariati, in timp ce taxiul ce se indeparta: “Ce drac’ de pasareasca vorbeai cu ala?!” (Iarta-i, Doamne, si pe ei!) Mi-am facut trei cruci in cerul gurii si am incercat sa ma dezmeticesc. Brusc, s-au trezit si ceilalti. Unde ne lasase taxiul? Nu era nici tipenie pe strada! Eram in inima infricosatorului Harlem…
Grafitti1
„A! Uite chiar alaturi! Londel’s!” a exclamat Lumi. Eram salvati!

Londel’s Super Club. Era brunch. Adica mic dejun tarziu, teoretic, servit dupa slujba de duminica, transformat intr-un pranz timpuriu.

Prima incapere, receptia. Si barul, totodata. Locul are un aer de pub tipic englezesc: bar din lemn baituit, lustruit de patina, nu lacuit, dusumele si grinzi date parca cu motorina si sute de poze de toate dimensiunile, inramate pe pereti. Pub “tipic american”, te vor corecta americanii. |ntre rame, toata muzica neagra, tot Hollywoodul negru si toata administratia alba americana. I-am remarcat imediat (pe unii dupa autografe) pe primarii new-yorkezi, in ordine: Dinkins, Giuliani, si Bloomberg, pe Clinton, pe rabi Kissinger. Henry Kissinger. Cateva puncte de alb intr-o mare neagra. “Ah, uite-o si pe Mariah Carey!”
IntrareLondel
Evident ca nu erau mese libere. Fata de la desk ne-a intrebat de rezervare. Rezervare, ni se spusese cu trei zile inainte, nu se putea face pentru duminica. Noroc ca in pragul salii centrale a aparut insusi Intunecimea Sa: domnul Londel. Davis Londel. Un negru de doi metri, cu varsta adulta nedefinita, imbracat la patru-ace, cu papion si zambet de 20 centimetri. Semana cu judecatorul din serialul “Printul din Bell Air”, unchiul lui Will Smith. Carismatic. “Wat’s up, guys?” “Oh! Mister Londel!” N-am mai avut nevoie nevoie de explicatii…
Londel's2
Primim imediat o masa pentru 1st Round, pana se va elibera masa de la geam. Geamul imens. Aveam sa constatam in curand ca toti ospatarii erau parca angajati sa semene cu cate o celebritate de culoare. Sau ni se parea noua? In orice caz, noi l-am poreclit pe ospatarul nostru ‘Tyson’. Mike Tison.
Nu am inteles pe moment ce inseamna “Prima Repriza”. In mijlocul salii, e mult spus “sala”, deci, in mijlocul salonului pe o masa de 3 pe 3 metri nu erau mai mult de 20 de feluri de mancare: doua supe, cartofi dulci la cuptor (cu scortisoara si stafide), cartofi noi la cuptor (condimentati), trei salate (doua cu maioneza si una de rosii cu castraveti si ceapa), un rizoto, un fel de paste, doua tocanite (una de porc, una de vita), trei fripturi (antricot de vita floare, piept de pui si somn), muraturi asortate, doua prajituri (una alba si una neagara, normal) si, in fine, Regina Balului, coaste de purcel (mai grostei, dar nu de lapte) cu sos de rosii si miere. Spare ribs ca la Mississippi! Printesa, o garnitura de stevie cu frunzele lasate intregi. La “prima tura” am luat coaste de purcel cu stevie. La a doua tura, am incercat vita. Tot cu stevie. La a treia tura am luat stevie… cu coaste de purcel. De peste si pui nu m-am atins. Ca doar venisem la masa ‘cajun-sudista’, dupa cum mi s-a spus, sa mananc chestii fara colesterol. I-as fi jignit pe oamenii aia! Si nu ar fi fost deloc politically correct din partea mea…
Coaste
Cum sa va descriu eu senzatiile gustative? Deosebite. Mai multe nu-s de spus… Pauzele dintre ture le-am spalat cu sampanie in amestec cu suc de portocale.

Am iesit afara sa fumez. Negrii m-au inteles. M-am asezat in dreptul mesei mele din dreptul geamului urias. Nu era nici un metru distanta intre mine si sotia mea. In timp ce ai mei faceau haz pe tema asta, la o masa vecina, trei babete fasonate faceau numai fete, fete. Erau genul ‘dichisit’, avand aerul acelor americance cu ‘sånge albastru’, stra-stranepoatele englezilor ceva mai rasariti, veniti in Tara Fagaduintei la bordul vasului “MayFlower”. Vazandu-le mutrele acre, am inceput sa trag si mai cu nesat din tigarea rasucita cu tutun danez. Lor, parca le statuse mancarea in gat! Le provocam greata… Desi, sunt absolut convins ca, de-alungul marilor uragane feministe care au bantuit America – inteligent speculate de publicitari prin ‘smulgerea’ simbolului falic al tigaretei din apanajul exlusiv al barbatilor si asezarea lui intre degetele fine ale doamnelor de pe afise – matusile astea sorbisera ca serpoaicele cate doua trei camioane Mack (!) de Lucky Stryke, Cesterfield sau Camel. “Fara”! Hai sa fim putin sinceri…
Mack
Abia asta este discriminare! Adica putem sa mancam albi cu negri la o masa, dar fumatori cu nefumatori nu putem sta in aceeasi camera! Geamurile uriase ale lui Londel mi s-au parut, pret de o “pipa”, noul Zid al Berlinului. 🙂

In timp ce noi intindeam de brunch ca de gumilastic, alte si alte autocare lasau si luau turistii. Fiind fara cantare live, la brunch se vine in vizita ca la muzeu. Majoritatea clientilor sunt europenii. Culmea, cei mai multi sunt francezii si italienii. Si nemtii, ca peste tot – turistii über alles.

Abia mai puteam sa ne rostogolim pe strada, inspre St. Nicolas Park. O cocoasa de stånca ce desparte Harlemul de New York City College. Sus, pe stanca, alta lume – o lume universitara. Chiar in fata noastra se intalnesc doi tipi de aproximativ 140 kg fiecare. Genul rapper: cu bandane pe cap, blugi largi cu tururi cazute, lanturi la gat ca pe Daddy P. Isi ciocnesc delicat pumnii, se prind in priza de scandemberg si se ciocnesc tandru umar in umar. Un ritual intrat in reflex, aproape discret, fluid ca o miscare de break-dance. In mana cealalta, fiecare tine cate o fetita cu bile colorate in par, la cel mult 10 kg bucata.

Am vazut cu ochii mei: Harlemul a devenit un cartier turistic. Mi s-a spus ca, inca de pe vremea primarului Giuliani, politistii new-yorkezi erau cei mai bine platiti politisti din Statele Unite. Politistii au devenit in New York la fel de bine vazuti ca si doctorii! Dar mai multi! Si se mai fac angajari…
TarabaAngajari
Legenda spune ca, Mike Giuliani, la inceput de mandat, bizuindu-se pe originea sa italo-americana, a facut un pact cu Mafia. “Fratelli, raman in oras doar afacerile devenite onorabile: constructiile, drumurile, podurile, colectarea gunoiului, pizzeriile, ristorante-le, etc. Dispar, sau se muta, drogurile, taxele de protectie, asasinatele, contrabanda…” si toate cate or mai fi fost in portofoliul “sindicatelor crimei”. Daca ar fi sa dam crezare acestui mit, nu putem sa nu ne intrebam si ce pact a facut primarul Giuliani cu negrii din Harlem? “Brothers, numai jazz, soul, hip-hop si grafitty! Ne-am inteles? Hai, treaca de la mine, si coaste de purcel cu miere. Dar, numai cum le face Londel! Ca bine-i mai ies!”
negruSax
Adaptare dupa articolul „Alb si Negru in Harlem NY. Londel’s Super Club” publicat in numarul de Iulie 2006 al revistei ‘Bucataria pentru toti’.
Autor si fotografii: Razvan Cucui

Sangria El Cucui

21 Iulie 2009

Am baut sangria preparata in fel si chip, dupa retete care mai de care mai ‘originale’. Pana m-am hotarat sa-mi fac propria mea reteta. Sangria mea, sangria El Cucui*, este ‘rafinata’ in timp, testata pe om si incunununata cu succese de palmares. Caci datorita dulcelui mariaj dintre fructe, suc de fructe, cabernet si tarie, Sangria este probabil cea mai perfida potiune pentru a ‘binedispune’ fara bagare de seama. Cand grijile dispar, hainele incep sa te.. sa va incomodeze. 😉
Ia sa vedem, deci, copii,  “ce ne da noua sangria?”.  Pai, sangria ne da asa: vitamine, fructe, fibre, zahar, energie si putin alcool. Ne da si mancare si desert si bautura. Ne da buna dispozitie. Ce ne mai lipseste?!… Aud?!

INGREDIENTE
4 portii 15 minute (3 ore la rece)

200 g struguri albi; 200 g struguri negri; 1 banana; 1 portocala; 2 mandarine; 2 kiwi, 1 piersica mare (sau doua nectarine); 1 mar auriu mare; 1 cutie compot de ananas, o sticla de cabernet, 100 ml sirop de rodie (Grenadina), 100 ml gin, 300 ml coniac, 200 g zahar.
Facultativ: 1 lamaie verde; cirese confiate tip Marasqino

Taie toate fructele la marimea bobului de strugure, amesteca-le cu zahar si toarna tariile. Ginul este ingredientul ‘secret’ care nu trebuie nicicum sa lipseasca! Acopera vasul si lasa-l la frigider minim 2 ore, sa se raceasca. Dupa prima ora insa, amesteci o data, pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Dupa doua ore, toarna cabernetul, sucul de rodie si siropul de la ananas, amesteca usor si mai lasa la rece minim o ora. Transfera totul intr-un vas de sticla (preferabil sa fie tinut la congelator in prealabil), adauga cuburi de gheata si serveste cu polonicul. Pentru ‘eficienta’, fructele nu trebuie sa depaseasca jumatatea paharului. Pentru aspect poti adauga in pahar si cirese confiate de diferite culori si poti orna cu o felie de lamaie verde. (Razvan Cucui)

_____________

*) In mitologia latino-americana El Cucui este un duh malefic, jumate om, jumate fiara. Este ‘The Booggie Man’, sau ‘Bau-Bau’ cum i-am zice noi.