Italienii de la Greci

De peste un veac, la Portile Orientului, s-a format o comunitate italieneasca pe care trecerea anilor si istoria tumultoasa a secolului trecut au imputinat-o tot mai dramatic. Aduse in România de mirajul imbogatirii, numeroase familii s-au stabilit definitiv aici, fara sa-si uite originea si obiceiurile. Cei care nu s-au mai intors pe meleagurile natale au murit de batrânete si sunt ingropati in pamântul românesc. Supravietuitorii de astazi traiesc risipiti pe la Iasi, Braila, Pitesti sau Râmnicu Vâlcea si in comunitatea din Bucuresti. Dintre toti acestia, singurii tarani italieni autentici au ramas in cele 70 de familii din comuna Greci, aflata undeva in nordul Dobrogei, la poalele Muntilor Macin.
italieni1
„Buon giorno, signore!“
Cu ceafa groasa si transpirata, cu fata arsa de soare si mâinile mari odihnindu-se pe genunchi, Alberto Remo s-a tras la umbra unui cais incarcat de fructe, pentru a imbuca de-ale gurii, in pauza de masa. Alaturi de el, Giuseppe Armanaschi si Cici Beppi si-au intins, la rândul lor, merindele pe iarba. Toti trei seamana cu niste fermieri sicilieni, desprinsi parca din filmele neorealiste italiene, desi nu sunt decât niste „simpli tarani dobrogeni“. Daca nu le cunosti povestea, nu ai de unde sa stii ca au dubla cetatenie, româna si italiana, cu toate ca s-au nascut la Greci, unde au trait o viata intreaga. Lor vine sa li se alature si Giovanni Savioli.
italieni2
Un barbat intre doua vârste, vecin de comuna cu ceilalti. Daca te apropii de ei, esti salutat in cel mai autentic stil dobrogean: «Buon giorno, signore!». Te invita sa ciocnesti un pahar de tuica de caise si se pun pe povestit, cu gura plina, in timp ce mesteca agale fiecare dumicat.
Ca si strabunicii lor, veniti in Regatul Român pe la 1892, barbatii de azi sunt pietrari si cioplitori. Batrânii lor s-au stabilit tocmai la Greci, datorita carierei de piatra de pe vârful Tutuiatu, cel mai inalt masiv din Muntii Macinului. De-a lungul deceniilor, au lucrat la podurile lui Saligny, de la Cernavoda si Giurgiu, in Ardeal, unde Maniu, in epoca interbelica, incepuse mari lucrari de constructie, ori au pavoazat cu placi de granit, dupa al doilea razboi, barajul de la Bicaz, Palatul CFR din Bucuresti, Mausoleul Eroilor si chiar Casa Poporului. Acum sunt pensionari si mai câstiga câte un ban modest, când primesc vreo comanda de la satenii care isi fac garduri de piatra sau isi paveaza curtile.

„Prosciutto“, „formento“ si „spaghetti“
Nu e usor sa fii italian, tocmai la gurile Dunarii, departe de Rogivo si Friuli, locurile unde s-au nascut stramosii tai! – exclama Giovanni Savioli. Tinerii de azi pleaca, se stabilesc in Italia, ca sa traiasca mai bine, dar noi, dupa o viata intreaga petrecuta aici, ne simtim ca acasa. Vom muri in România si, o data cu noi, vor disparea putinele obiceiuri pe care le-am mai pastrat…
Comunitatea italienilor de la Greci si-a conservat religia catolica, limba, cantonetele, mâncarurile traditionale si calendarul sarbatorilor, intr-un mod impresionant. Duminica, de „Santa Lucia“ sau la marile sarbatori religioase, ei se intâlnesc la „Salon“ – „Cabanone“ – si aduc de acasa „pastasuta“ ori „menestra“, doua feluri de mâncare pe baza de paste fainoase, cu sosuri foarte picante, ale caror retete dateaza de vreo trei sute de ani. La fel de vechi sunt retetele salamului italian „de casa“ si „prosciutto“, adica pulpa porcului uscata in pod si afumata dupa o tehnica anume. Sunt mari bautori de vinuri rosii si de tuica de caise dublu distilata. Nici o masa nu se incheie fara prune conservate in tuica si „formento“, o cafea facuta din grâu prajit si macinat, amestecat cu putina cacao si miere. Traind unii cu altii de peste o suta de ani, italienii si românii din comuna Greci si-au imprumutat destule traditii si obiceiuri, de la sarmale si prajituri de casa, pâna la salvie sau ulei de ricin, pentru cazuri de indigestie ori alte boli. Casatoriile mixte se-ntâlnesc tot mai des.

Epilog
Alberto, Giuseppe, Cici si Giovanni mai ciocnesc un ultim pahar de caisata, rostind in cor „Salute!“, inainte de-a se intoarce la treaba. La fel isi petreceau dupa-amiezele si strabunicii lor, sositi pe aceste meleaguri la sfârsitul secolului al XIX-lea, fara sa stie ca vor ramâne pentru totdeauna la Portile Orientului…

Prunata italieneasca
prunata
dupa reteta lui Giovanni Savioli din comuna Greci
Se culeg prunele de toamna, care sunt mai rezistente decât cele varatice, se spala cu grija si se verifica, atent, fiecare fruct in parte, pentru a le indeparta pe cele stricate sau pe cele care au pulpa plesnita. Apoi se umple o damigeana, care trebuie sa fie, obligatoriu, din sticla si se toarna zahar. Proportia este de 1 kg si jumatate de zahar, la 10 kg de prune. Apoi se toarna tuica de prune sau chiar tescovina, distilata o singura data, pâna se acopera complet continutul damigenei. Dopul trebuie sa fie numai din pluta si va fi „sigilat“ cu ceara. Damigeana se pastreaza in pivnita sau la racoare, intre minimum 10 luni si maximum 12 luni calendaristice. Prunele se servesc in castroane, scaldate din belsug in lichidul prunatei, si se manânca folosindu-se scobitorile. Prunata ramasa in castroane se trece apoi in pahare de tuica obisnuite. Nu se bea lichidul inainte de-a fi mâncate prunele, fiindca efectul alcoolului este imprevizibil! (Dinu Anghel)

Reportaj aparut in numarul 3(iulie) din anul 2002 al revistei noastre

Etichete: , , ,

Un răspuns to “Italienii de la Greci”

  1. edvica popa Says:

    Am de facut cu studiu de caz in com Greci la Biserica Romano- catolica.Am de facut o lucrare despre dialogul etnic religios intre romanii si italienii din Dobrogea Ma puteti ajuta cu ceva material va multumesc din suflet sau ceva informatii.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: