Mamali’ cu bri’, cu la’

Brebul e un sat ascuns intre copacii crescuti pe Valea Cosaului, acolo, in nordul tarii, in Maramures. Case de lemn, porti inalte, copii blonzi cu ochi albastri, femei trupese cu fuste invartite se vad ici si colo iesind din perdeaua groasa de frunze.
Pe o ulita cu bolovani, exact asa cum spun vorbele cantecului, e casa celui mai batran satean din Breb, mos Vasile Bota, care a implinit de curand 97 de ani. L-am gasit asezat pe un scaunel de lemn in tarnatul casei, cam fara chef, caci n-a dormit prea bine. Nimic nu l-a scos din apatie, orice l-am intrebat a primit cu indiferenta, m-am gandit chiar ca am gresit urcand pe ulita asta bolovanoasa mai bine de un ceas, ca sa-l pot intalni pe unchiasul Vasalie, care, iata, sade acum neclintit in fata mea fara sa-mi spuna nimic.
longe02
Nori mari si negri se coboara peste sat dinspre creasta muntelui, picaturi repezi de ploaie taie aerul tare al diminetii. Pe ulita alearga niste copii si se aude tropotul unui cal care trece in goana. Ma gandeam ca va trebui sa plec si eu ca sa nu ma prinda furtuna, cand numai ce-l aud pe unchias ca-mi spune, uitandu-se lung dupa calul care se pierde dincolo de crengile unui nuc urias. „Io-s tata cailor de pe aici!“, „Io-s tata cailor“, mai zice o data mos Vasile, „nime-n lume nu-i stie mai bine ca mine, ca n-am avut nimic mai drag pa lume decat numa’ caii.“
Tineretea si caii
Am avut, inca de cand am fo’ copil, cai. Am lucrat cu caii la padure, m-am folosat de ei si cand am carat lemnele pentru casa si fanul il caram acasa tot cu caii. Cai ca a mei n-avea nime-n lume, ca atata-i grijeam, de sclipea paru’ pa ei si aveau spatele ca buratecu’ de gras. M-o si trantit de pamant odata pe bolovani tare rai, da’ o dat Dumnezau si m-am intramat, ca nu m-o pasit caii, am scapat numa’ cu stinarea zdrobita. Nu m-am lasat la boala, niciodata nu m-am lasat, si nici amu’, la anii mei, nu ma dau batut. Anu’ trecut m-am urcat pe claie si am lucrat la fan, in primavara am sapat straturi in gradina si asara mi-am batut coasa sa-i dau drumul de maine la cosat. Ii drept ca nu ma pot bate cu Dumnezau. El are stire de mine cat sa traiesc si cand sa mor. Dar sa stii de la mine ca, oricat ai trai, tat nu-i bugat (destul). Mie imi pare rau dupa lume, desi n-ar trebui.
longe04
Dupa cum is io acuma, nici nu te gandesti c-am putut fi odata tanar si fain ca un brad. Intreaba numa’ prin sat ca ti-or spune ce om lumet am fost, de tatului lumet! Multe imblete am avut si multi prieteni! Am fost saful la tati feciorii din sat, amu-s vreo optzaci de ani. Strangeam bani de la fiecare si bagam ceterasi si-apoi sa vezi joc, pana dimineata! Am stiut a ma petrece bine cu ei, m-am tanut de oamenii de omenie si n-am umblat pa de-ascunsu’, ca broasca-n tau. N-am fost de rasu’ nimarui, in veci amin! Feri, Doamne, sa te rada lumea de ceva, ca nu mai scapi cat traiesti de batjocura! Mie mi-o placut numai lucrul drept si cinstit.
– Unchiasule Vasile, ai ajuns la varsta asta frumoasa, ai trecut prin multe, ai cunoscut multi oameni, da-ne si noua un sfat, o reteta de viata lunga. Cum sa traim ca sa ajungem si noi la anii dumitale ?
– Omu’ trebuie sa traiasca pana poate manca sangur, pana poate umbla si pana poate sa doarma. Asa ca sa nu-ti doresti ani multi daca nu te poti conduce si gospodari sangur. Cat traiesti sa-ti fii tu stapan si sa nu lacomesti la nimica ce-i peste masura. Si la mancare, si la vorba, si la bautura. Io am lucrat multi ani la stana, am fost cioban si acolo m-am invatat cu laptele, cu branza, cu urda si cu mamaliga. De-astea am mancat tare mult la viata mea si nu m-am saturat inca. Nu-i nimica mai bun ca urda proaspata cu ceapa si cu lapte acru. Aflam pitoi (ciuperci) si bureti pe-acolo prin padure, stiam sa le aleg numai pe acelea bune si apoi faceam cate un ceaun de papricas si mancam tati cati eram la stana, cu mamaliga. Io nu mananc ce nu-mi place, mai bine ma culc fara sa mananc ori beu un pahar de lapte gol. De ce sa ma otravesc sangur? La cat mai am io de trait, lasa sa-mi fac si io poftele, ca sa nu-mi para rau pe ceia lume. Fecioru’ asta care sta cu mine, Petrea, ma mai ajuta sa-mi fac si de mancare, cateodata cand is mai slab. Amu mi-i dor de tocana cu branza si lapte, mamali’ cu bri’, cu la’, cum zacem noi, ciobanii.
– Nu ne dati si noua reteta, ca sa facem si noi mancarea asta?
– Degeaba v-o dau, ca tat n-a iesi ase cum o fac io. Ca o fac de cand aveam vreo cincisprazece ani, tat cam la doua zale. No, baga numa’ de sama si tane minte ce ti-oi spune!
Mamali’ cu bri’, cu la’
longe01
Mai intai fa o mamaliga mai tare si apoi las-o acoperita cam un sfert de ceas. Intr-un vas mai mic pune la fript bucatele mici de slanina afumata. Prajeste-le pe toate partile si apoi trage-le deoparte. Sa iei apoi un ceaun curat si sa pui in el cu lingura mamaliga. Ca sa indrepti bine mamaliga, baga lingura in vasul cu slanina fripta si ia putana slanina si untura de aceea care-i in vas si apoi intinde bine peste stratul de mamaliga. Imprastie apoi peste slanina un strat gros de branza de oi, de-aceea care nu-i saparasa( aspra). Apoi pune inca un strat de mamaliga, intinde-l fain cu slanina fripta si untura, pune branza si tat ase, pana le gati pe toate. Deasupra, musai sa pui branza. Dupa ce-ai gatat, pune ceaunu’ la foc si tane-l pana se topeste branza si apoi mananca-l cu cine esti si cu Dumnezau, ca nu ti-a parea rau. Am uitat sa-ti spui ca mamaliga asta sa insoteste cu cate un pahar de lapte acru. Numa’ ase-i buna. De aia ii si zace mamali’ cu bri’, cu la’. Fa-o si dumneta si vezi cum ii si, daca nu ti-a iesi, haida dupa mine si du-ma acolo la Bucuresti, ca ti-oi face-o io, da’ nu stiu cum a fi ca mi-oi duce si apa de aici, ca nu lucru io cu apa de-aceia galbejita de care beti voi. Si ti-oi aduce si on pahar de horinca, sa te stamperi dupa mancare si sa-ti fie drag sa traiesti. (Delia Enescu)
Reportaj aparut in numarul 5(septembrie) din anul 2002 al revistei noastre

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: