Licoarea Îngerilor – Cognac

Degradat de regimul totalitar la nivel de Bis Brandy, Calipso sau Bastion si “imbatranit” 3 zile pe vapor sub atentul control al comerciantilor de “Camus” dinspre Bosfor, parea ca romanii si-au pierdut pe veci increderea in cognac. Astazi insa, nimeni, in afara de salariu, nu ne mai opreste sa savuram rafinata licoare in varianta sa originala, la sfarsitul unei mese copioase, inconjurati de cei dragi. In acele momente de placuta moleseala, de impacare cu sine si cu cei din jur.

Cognace

Istoria cognac-ului
Incepe in Secolul al XV-lea, undeva in Vestul Frantei, mai exact, in micul port Cognacais, situat in apropiere de varsarea raului Charente in Atlantic. Povestea spune ca ideea de a distila vinul a incoltit in mintea unor comercianti francezi dornici de a-si eficientiza transportul pe mare, scazand astfel costurile per litru transportat. Odata ajunsa la destinatie, cu predilectie in Anglia si Olanda, “esenta” de vin ar fi urmat sa fie diluata cu apa pentru a se transforma la loc in vin. Pura fictiune! Gustul ar fi avut de suferit mai mult decat in cazul indelungatului transport maritim! Insa spirtul obtinut experimental prin dubla distilare (peste 70% alcool din volum), botezat eau de vie, a atras imediat atentia unor consumatori fruntasi, carora, dupa secole de asteptare, li se oferea in sfarsit ceva mai consistent. Povestea concentrarii si recompunerii vinului nu sta in picioare si datorita faptului ca vinul primar, alb, sec, din care se face “apa vietii” este foarte acid, si, de aceea, total inadecvat consumului ca atare. Se poate reincarna un vin “prost” intr-unul si mai prost?

Cognac vs. Brandy
Cam in acelasi timp, olandezii – si ei stapanitori ai marilor alaturi de francezi – incep sa “arda” vinul, denumindu-si distilatul obtinut brandyvijne, adica vin ars. Ca sa nu se mai iste confuzii pe piata in continua crestere, in 1909, francezii inregistreaza produsul cognac drept marca nationala apartinand exclusiv Frantei.

Harta cognac

Si astazi, pentru a se numi cognac, distilatul din vin trebuie sa indeplineasca anumite conditii. In primul rand strugurii trebuie sa provina din cele cateva regiuni invecinate: toata regiunea Charente Maritime, cea mai mare parte din Charente, o parte din regiunea Deaux Sèvres si cateva portiuni din Vienne si Dordogne. Cultivate pe suprafete delimitate si controlate – 80.000 ha (15.000 de loturi de vie), soiurile de struguri nu trebuie sa fie altele decat: Ugni Blanc, Folle Blanche si Colombard Blanc. Apoi distileriile, musai din aceeasi regiune, trebuie sa foloseasca numai cazane din cupru, de o anumita capacitate si acestea controlate periodic. Pana si butoaiele de stejar in care se matureaza eau de vie trebuie sa fie de aceeasi dimensiune, iar lemnul sa fie adus doar din padurea Troncais. Si in fine, conform reglementarilor “apa vietii” nu poate sa stea mai putin de doi ani si jumatate in butoaie.
Distilatul din vin care nu respecta aceste reguli nu se poate denumi cognac. Se poate numi eventual armagnac, brandy, grappa, tzipuro sau, mai neaos, vin ars sau rachiu. Nici macar celebrul Metaxa nu isi poate spune cognac, chiar daca multi conationali de-ai nostri considera ca iti ofera un “coneac” si daca pe sticla scrie Alexandrion sau Unirea.

O chestiune de timp
Dupa ce vinul a fost dublu distilat, obtinandu-se eau de vie la 72 de grade, urmeaza etapa maturarii in butoaie de stejar care nu poate fi mai scurta de 30 de luni. In aceasta prima etapa “de extractie”, distilatul incepe sa piarda din tarie (si, evident, din volum), timp in care isi extrage din lemn taninul – responsabil pentru culoare – precum si aromele specifice. Ca si in cazul whisky-ului blend, produsul finit este un amestec de mai multe feluri de cognac, numarul acestora putand depasi 50. Dupa 5 ani, cognac-ul intra in etapa “de hidroliza”, etapa in care substanta se reorganizeaza chimic, capatand noi arome si o alta culoare. Dupa 10-20 de ani este mult mai uleios si mai “alunecator”. Cel mai apreciat insa – si evident, mai scump – este cognac-ul care a parcurs si ultima etapa, cea “de oxidare”, obtinand astfel maximum de arome si o culoare aurie, distincta.

Etichete, obiceiuri si ritualuri
Odata cu trecerea in sticle procesul de maturare inceteaza, diferitele marci asteptandu-si de acum admiratorii. Printre acestea, cele mai renumite sunt: Hennessy, Camus, Curvoisier, Martell, Bisquit, Remy Martin si popularul Valcourt. Sub nume, pe eticheta, apare in mod obligatoriu un inscris referitor la perioada de maturare in butoi, dupa cum urmeaza:

V.S. – Very Special – 2,5 – 5 ani
V.S.O.P. – Very Special Old Pale – se mai numeste si Reserve si are o varsta cuprinsa intre 5 – 10 ani
NAPOLEON – 6 – 20 ani
X.O. – extra old – 20 – 50 ani

Daca avem sticla, nu ne mai trebuie decat paharul. Paharul trebuie sa fie de tip “balon”, cat mai “inchis” spre gura pentru a concentra aromele. Licoarea se toarna pana la cel mai mare diametru al paharului, astfel incat sa se obtina maximum de suprafata de contact cu aerul. Testul paharului ideal este trecut doar daca cei 25-30 ml turnati raman in “burta” atunci cand paharul este inclinat pana la orizontala. Evident ca dintre cunoscatori trebuia sa se detaseze si un grup de sofisticati care au trecut la paharul de tip lalea. Ca sa nu incurajam atipicul nu-i vom baga in seama, mai mult de frica sa nu se gaseasca si dintre ei cativa excentrici care sa prefere halba de bere.
Odata turnat in pahar, cognac-ul isi elibereaza aroma primara – foarte puternica si predominant spirtoasa. Este bine sa nu o mirositi pentru a nu va ramane in nari pe toata durata siestei. Incalziti paharul in palme (procedura se numeste “umanizare”), invartindu-l usor, pentru ca, odata trecuta “furia alcoolului”, bautura sa isi dezvaluie adevaratul buchet si cele mai latente nuante. Pentru cei mai grabiti, exista si procedeul flambarii exterioare, timp de cateva secunde, cu ajutorul unei spirtiere speciale, procedeu insa nerecomandat amatorilor – anii de asteptare pot fi pierduti intr-o secunda!

Cognac-ul ca ingredient
Cel mai adesea este utilizat in restaurantele de lux la specialitatile care reclama flambarea, pentru un plus de savoare, dar mai ales de spectacol. Cognac-ul adaugat in cafea (sau chiar cafeaua fiarta in cognac sau rom) da nastere unei bauturi numita oriunde in lume “Marghiloman”, dupa numele politicianului roman care obisnuia sa insinueze cativa stropi de “tarie” in cafeluta servita indeosebi la Capsa. In priza directa cu celelalte ingrediente, cognac-ul se asociaza perfect cu muschiuletul de vita, deserturile – aduceti-va aminte de Tiramisu – cu fructele si chiar cu fructele de mare. (Razvan Cucui)

Etichete: , ,

Un răspuns to “Licoarea Îngerilor – Cognac”

  1. animal00 Says:

    de fapt
    * V.S. (Very Special) or *** (3 star)… Compte 2: Cognacs whose youngest eau-de-vie is at least two years old.
    * V.S.O.P. (Very Superior Old Pale), Reserve… Compte 4: Cognacs whose youngest eau-de-vie is at least four years old.
    * Napoléon, X.O (Extra Old), Hors d’âge… Compte 6: Cognacs whose youngest eau-de-vie is at least six years old.

    sursa: http://www.cognac.fr/cognac/_en/2_cognac/index.aspx?page=etiquette

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: