Drumul mirodeniilor

Aromate, parfumate, colorate, iuti sau dulci, amare sau acre, in pulberi sau seminte, frunze sau scoarta de arbusti, flori sau muguri, condimentele si mirodeniile au fost intotdeauna cautate si apreciate, indiferent de traditiile culinare ale popoarelor care le foloseau. Fie ca au fost folosite in bucatarie, fie in medicina populara, ori doar ca au parfumat incaperile si trupurile, mirodeniile au avut un mare rol in dezvoltarea economica, in istoria si in cultura multor popoare. Nu e de mirare ca au ramas si in vocabular, prin expresii de tipul “ca sarea in bucate”, “e sarea si piperul …”.

condimente07

Intre trecut si prezent
Inca din anul 3500 i.Hr., vechii egipteni foloseau condimentele pentru aromatizarea mâncarurilor si la prepararea cosmeticelor si a lotiunilor cu care isi imbalsamau mortii. Ei credeau ca spiritul se intoarce in corpul celui decedat, asa incât corpurile faraonilor, ale reginelor si ale altor nobili erau mumificate si ingropate alaturi de bogatii si comori lumesti, dintre care nu lipseau niciodata mirodeniile.

Din Biblie aflam ca Regina din Saba a calatorit din tara ei natala, Etiopia, pentru a-l vizita pe Regele Solomon, in Ierusalim, si ca a fost impresionata de intelepciunea si bogatia acestuia care, printre altele, provenea atât din comertul cu condimente, cât si din darurile in mirodenii si condimente pe care le primea: “toti cei care il cautau pentru a-i asculta vorbele intelepte aduceau cadouri scumpe si intotdeauna si condimente”. (Regii, 10:25)
Istoria lui Iosif e de asemenea legata de comertul cu condimente. Fratii lui gelosi s-au hotarât sa-l ucida, “dar un grup de ismaeliti coborau din Gilead cu camilele lor, carând condimente, balsam si mir si ducându-le spre Egipt.” Fratii l-au vândut pe Iosif pentru 20 de arginti si s-au intors la tatal lor, Iacov, cu haina patata de sânge. Iacov a fost bolnav de durere. In cele din urma, Iosif a devenit slujitor al curtii cu rang foarte inalt. Talentul lui de a interpreta visele faraonului a salvat tara sa adoptiva de foamete. Mai târziu, a avut imensa satisfactie de a vinde porumb fratilor sai, care nu l-au recunoscut. Ei i-au adus, in schimb, daruri cuvenite precum balsam, miere, condimente, mir, nuci si migdale.

Comertul cu mirodenii a fost controlat de arabi timp de cel putin cinci mii de ani si s-a desfasurat prin Orientul Mijlociu si prin Estul Mediteranei catre Europa. Caravane de magari sau camile purtând incarcaturi scumpe de scortisoara, ghimbir, sofran de India, tamâie si podoabe calatoreau pe rute lungi si periculoase, care treceau prin zone aride, prin deserturi, prin regiuni aflate sub controlul hotilor si al banditilor sau al piratilor, când era vorba de calatoria pe mare.
Drumul mirodeniilor a inceput probabil in China, Indonezia, India sau Ceylon Negustorii chinezi au fost primii care au navigat spre Insulele mirodeniilor (acum Maluku, un grup de insule in Indonezia) si au adus incarcaturi de condimente si parfumuri catre coasta indiana sau ceyloneza, unde ii asteptau comerciantii arabi. Arabii au ascuns multa vreme sursele marfurilor aromate dar si drumurile, pe care se putea ajunge pâna la aceste locuri exotice. Ruta clasica trecea râul Indus, prin Pesharwar, prin trecatoarea Khyber, prin Afghanistan si Iran, apoi spre sud, catre orasul Babilon pe Eufrat. De acolo mirodeniile erau duse catre cele mai puternice orase si cetati ale zilei. Fenicienii, mari navigatori si comercianti, prosperau si ei in comertul cu mirodenii si au infiintat chiar, in orasul Tir, un mare centru de distributie a condimentelor, ce servea intreaga Mediterana. Epoca lor de glorie a fost din 1200 pâna-n 800 I.Hr.

Cum centrele de putere s-au mutat din Egipt spre Babilon si Asiria, arabii au continuat sa detina controlul asupra surselor de mirodenii din Orient si in timpul infloririi civilizatiilor romane si grecesti. In mod clar, legendele povestite de arabi despre originea condimentelor sunt impresionante, ele vorbesc de mirodenii aduse din vai adânci pline de serpi, dar si despre „scortisorul cules din lacuri putin adânci aparate de zburatoare imense si fioroase“.

Romanii erau si ei mari amatori de mirodenii, iar cererea mare a condimentelor pe piata a facut necesara gasirea unui drum spre India, care sa sparga monopolul arab asupra comertului de condimente. N-a durat mult insa pâna când vasele romane incarcate cu mirodenii scumpe navigau inspre Alexandria, portul principal al Egiptului. Romanii foloseau condimente la gatit, isi aromau camerele cu fire de mirodenii si foloseau uleiul aromat cu condimente pentru baie si pentru lampi. Oriunde marsaluiau legiunile lor, ei aduceau bogatia condimentelor cu ei, fiind primii care au purtat aromele exotice pâna in nordul Europei. Caderea Imperiului Roman in secolul al V-lea si zorii Evului Intunecat si tulburarile provocate de hoardele popoarelor migratoare au insemnat o lunga perioada de stagnare in multe domenii, printre care si acela al negotului cu condimente.

Scrierile vechi ne mai spun ca Mohamed, fondatorul si profetul religiei musulmane, s-a casatorit cu vaduva bogata a unui comerciant de mirodenii.
Zelul misionar in raspândirea credintei crestine in Orient era strâns legat de comertul cu mirodenii. Cruciadele religioase din anul 1000d.H., timp de trei sute de ani, au facut ca ierburile aromatice din Orient sa fie tot mai apreciate, pe masura ce crestinii incercau sa smulga puterea musulmanilor in comertul profan. Venetia si Genova au devenit mari centre comerciale pentru mirodenii, iar vasele care calatoreau catre tara Sfânta cu cruciati se intorceau cu incarcaturi de mirodenii, matase si bijuterii. Datorita faptului ca erau rare, condimentele au devenit la fel de pretioase ca argintul si aurul, iar comertul cu aceste bogatii parfumate a inceput sa infloreasca din nou.

Marco Polo s-a nascut in 1256 intr-o familie de negustori de podoabe care erau fascinati de Orient. Calatorisera pâna departe in China, au stat la curtea imparatului mongol Marele Khan si, in timpul unei calatorii care a durat 24 de zile, Marco a trecut prin China, Asia si India. Povestea lui, Aventurile lui Marco Polo, a fost scrisa pe pergament in timpul prizonieratului dupa o batalie pe mare intre Venetia si Genova. Cartea sa amintea condimentele pe care le-a vazut cultivate in calatoriile sale si indeparta oarecum cititorii de miturile si legendele comerciantilor arabi. Scria poetic despre Java :” abunda in bunuri de pret, piper, nucsoara, cuisoare si toate celelate mirodenii si ierburi valoroase sunt produse ale acestei insule, care este des vizitata de vase de comert”. Din cartea lui s-au inspirat toti navigatorii care i-au urmat, dornici sa devina cunoscuti si bogati.

Epoca descoperirilor de noi pamânturi era pe la 1400 abia la inceput iar povestea condimentelor continua. Navigatorii europeni erau obsedati de visul de a gasi cea mai buna ruta maritima catre India si catre Orientul Indepartat.Vasco da Gama, navigatorul portughez, a fost primul care a decoperit drumul pe mare catre India, pe la capul Bunei Sperante, punctul cel mai sudic al Africii. Nu a fost primit cu prea mare ospitalitate, dar a reusit totusi sa-si incarce corabia cu nucsoara, cuisoare, scortisoara, ghimbir si cereale iuti. A fost insa bine primit acasa, ca un erou, in 1499 si, mult mai important, avea si o scrisoare de la conducatorii indieni din Calicut care-si dadeau acordul asupra unui parteneriat in comertul cu mirodenii.

Incetul cu incetul, Lisabona, capitala Portugaliei, a preluat rolul de capitala a mirodeniilor, pozitie de care s-a bucurat atât de mult Venetia in trecut. Inainte de asta, pe la 1492, Cristofor Columb a crezut ca a ajuns in Japonia, dar de fapt ajunsese in San Salvador, una din insulele de lânga Bahamas, Haiti si Cuba. Descoperise astfel Lumea Noua si era primul occidental care gusta din arzatorul chilli. La cea de-a doua calatorie, Columb a parasit Spania cu 1500 de oameni pentru a stabili suprematia spaniola in Lumea Noua, sperând ca va gasi aur si condimente orientale; in schimb, a descoperit piper si vanilie si, din marele continent american de sud, a adus cartoful, ciocolata, porumbul, alunele de pamânt si curcanii catre Europa.

Dar portughezii au facut o greseala imensa angajându-i pe olandezi ca negutatori, carausi ai lor prin Europa, cerându-le sa navigheze catre Insula condimentelor pentru a aduce cuisoare, nucsoara si scortisoara. Dupa un secol de dominatie completa, portughezii au fost intrecuti de olandezi. Compania Olandeza a Indiei de Est, care patrona comertul cu mirodenii, a fost infiintata in 1602 ca raspuns la formarea Companiei Britanice a Indiei de Est, careia i se daduse carta regala de catre regina Elisabeta I in 1600. Intre timp, Sir Francis Drake a navigat in jurul lumii, prin strâmtoarea Magellan si a traversat Pacificul catre Insulele Mirodeniilor. Aceste insule erau râvnite de intreaga Europa, multe tari isi doreau monopolul asupra comertului cu condimente, despre care stiau ca e o sursa sigura de mare bogatie.

Olandezii au incercat sa restrânga cresterea nucsoarei si a cuisoarei doar in insulele Amboyna si Banda, in insulele Moluce pe care le administrau ei. Planul a fost zadanicit insa de un misionar francez, Pierre Poivre, care a gasit rasaduri pe o insula invecinata, unde semintele au fost aduse de pasari, si le-a transportat spre Insulele Mauritius. Cuisoarele au fost duse mai departe, la Zanzibar, care a ramas si azi mare producator, iar nucsoara spre Grenada, in Indiile de Vest, cunoscuta si sub denumirea de Insula nucsoarei. Cam in acelasi timp, britanicii experimentau plantarea nucsoarei si a cuisoarelor in Penangm, iar mai târziu au cultivat condimente in Singapore, sub conducerea lui Sir Stamford Raffles, un faimos angajat al Companiei Indiei de Est si fondator al Singaporelui.

Lupta dintre olandezi si britanici a devenit si mai incrâncenata si sângeroasa, durând aproape 200 de ani. Conflictul s-a rezolvat numai când britanicii au preluat India si Ceylonul, iar olandezii Java si Sumatra, care au ramas sub jurisdictia lor pâna inainte de cel de-Al Doilea Razboi Mondial. La acea vreme, condimentele devenisera deja o marfa mult mai ieftina, care se gasea aproape peste tot in cantitati mari..

Sfârsitul secolului al XVIII-lea a adus o alta natiune pe scena producatorilor de condimente: Statele Unite ale Americii. Vasele din New England transportau cu succes porumb iute. Dupa negocieri si alte schimburi, goeletele se intorceau la Salem in Massachusetts cu rezerve uriase din cel mai bun piper sumatran. Salem a devenit astfel centrul comertului cu piper si, cu un potential profit de 700%, detinatorii vaselor comerciale au devenit astfel primii milionari. Aceste calatorii nu aveau totusi loc fara dificultati. Calatoria putea dura pâna la doi sau trei ani, mai exista posibilitatea de a fi atacat de pirati sau de bastinasi, ca sa nu mai vorbim de furtunile de pe mare.

condimente turcia

Astazi, existenta din belsug a condimentelor ni se pare normala. Ne e greu sa ne imaginam insa ca o mâna de cardamom avea cândva valoarea salariului minim al unui om pe un an, ca sclavii erau vânduti pentru câteva mâini de porumb iute, ca un pahar de nucsoara era echivalent cu trei corabii plus o vaca si ca un pahar de ghimbir valora cât o oaie. Principalele locuri de desfacere a condimentelor sunt Londra, Hamburg, Rotterdam, Singapore si New York. Condimentele sunt verificate inainte de a fi depozitate in magazii uriase, apoi sunt vândute si trimise la prelucrare si impachetare. Comertul cu condimente se ridica la sume de milioane de dolari pe an. Piperul negru e in fruntea listei, urmat de chilli si cardamom. India e producatoul principal, urmata de Indonezia, Brazilia, Madagascar si Malaezia. Condimentele sunt vitale pentru economia acestor tari.

S-au câstigat si s-au pierdut imperii in indelungata istorie a mirodeniilor pentru ca noua, azi, sa ni se para banale pe raftul din bucutarie borcanelele si sticlutele cu arome exotice. (Delia Enescu)

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: